Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Georgian Enache, a explicat, vineri seară, că forțele de ordine au fost nevoite să intervină în forță pentru a extrage suporterii din garnitura de metrou aflată în staţia Ştefan cel Mare, pentru a proteja ceilalţi călători.
Aproximativ 30 de suporteri stelişti au fost conduşi la secţia de poliţie, vineri, în vederea luării măsurilor legale, după ce au lovit doi jandarmi care interveniseră într-un conflict al acestora cu suporteri dinamovişti, cu ocazia partidei de fotbal dintre echipele FC Dinamo şi CSA Steaua.
„Din informaţiile deţinute rezultă faptul că o parte a suporterilor echipelor Steaua şi Dinamo intenţionau să se agreseze reciproc. (…) Având în vedere intenţiile pe care le cunoşteam din partea acestora, colegii mei au luat măsuri de prevenire şi escaladare a unor conflicte, li s-a interzis suporterilor stelişti deplasarea în zona stadionului, acolo unde existau acei 60 de suporteri ai echipei Dinamo”, a precizat Enache.
El a adăugat că grupul iniţial de suporteri stelişti a refuzat să respecte indicaţiile forţelor de ordine, au încercat să treacă prin dispozitivul de jandarmi şi să intre în conflict cu ceilalţi suporteri. Forţele de ordine s-au opus, iar o parte din grupul de 100 de suporteri stelişti s-a refugiat în zona metroului.
„Jandarmii aflaţi în dispozitiv au încercat să meargă după ei, ştiind foarte bine că de fiecare dată când ajung în mijloacele de transport în comun există tot felul de probleme. Tocmai pentru a preveni aceste probleme, jandarmii au pătruns în zona staţiei de metrou şi au însoţit grupul de suporteri care s-au refugiat acolo, grupul de suporteri care era foarte agresiv s-a refugiat în garnitura de metrou staţionată. Jandarmii au cerut acestora să părăsească garnitura de metrou întrucât au creat panică printre călătorii prezenţi la acea oră, moment în care doi jandarmi au fost agresaţi, traşi în interiorul metroului de către aceste persoane”, a mai spus Enache.
„Jandarmii au extras persoanele violente din acea zonă, s-a luat măsura imobilizării rapidă a acestora. Întrucât existau informaţii că au asupra lor obiecte contondente, arme albe, ne-am dorit ca intervenţia să fie fermă, rapidă şi cu maximă eficienţă pentru a proteja ceilalţi călători”, a afirmat Enache.
În jurul orelor 15,00, în proximitatea Stadionului ”Ştefan cel Mare”, s-au adunat două grupuri, de aproximativ 60 de suporteri dinamovişti şi circa 100 de suporteri stelişti. În momentul în care jandarmii au încercat separarea celor două grupuri şi dispersarea lor, suporterii au intrat în conflict cu forţele de ordine, informează Jandarmeria Capitalei.
„Grupul de suporteri stelişti a revenit în staţia de metrou Ştefan cel Mare, iar în momentul conducerii suporterilor, doi jandarmi au fost loviţi, fiind necesară intervenţia pentru imobilizarea şi reţinerea agresorilor”, precizează sursa citată.
În prezent se fac verificări inclusiv sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj.